Victor Pițurcă, dezvăluire de senzație. Și-a dorit să antreneze o echipă de legendă din Serie A. Ce spune de șansa Craiovei la titlu

Redactor:
Sorin Barbu
Victor Pițurcă, dezvăluire de senzație. Și-a dorit să antreneze o echipă de legendă din Serie A. Ce spune de șansa Craiovei la titlu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă și-a început cariera de antrenor acum aproape 30 de ani. În străinătate a avut doar două contracte, de fiecare dată la aceeași echipă: Al-Ittihad. Aventura în Arabia Saudită s-a terminat cu un proces în urma căruia antrenorul român a câștigat despăgubiri de două milioane de euro.

Victor Pițurcă a negociat în ultima perioadă un contract în țările arabe, dar pandemia de COVID-19 a amânat toată povestea. Visul fostului selecționer a fost să ajungă la o formație puternică din Europa.

„Este foarte greu pentru antrenorii români să reușească. O echipă la care mi-am dorit să și joc, să și antrenez este Internazionale Milano. Inter era echipa mea preferată”, a spus tehnicianul în vârstă de 63 de ani pentru AntenaSport.

Echipa italiană a fost condusă în anul 1998 de Mircea Lucescu.

Victor Pițurcă despre șansele Craiovei la titlu

Victor Pițurcă a antrenat ultima oară CS Universitatea Craiova. A stat doar patru luni pe banca oltenilor, dar și-a dat demisia în urma unui scandal cu patronul Mihai Rotaru. Mărul discordiei a fost campania de transferuri.

„Craiova are șansa ei, are șansa ei (n.r. la titlu)! Sigur, în continuare Clujul are cea mai mare șansă. FCSB-ul are șansa a doua, Craiova, probabil, a treia șansă”, a mai declarat antrenorul.

Pițurcă, speriat de COVID-19. Îi testează pe cei care îl vizitează

Victor Pițurcă este destul de panicat din cauza pandemiei de COVID-19. Fiul său a cumpărat teste din Anglia, iar antrenorul le folosește pentru cei care îi calcă pragul casei.

„Trebuie să te duci cu programare la Piți acasă. M-a sunat acum trei zile, când eram la Craiova, și era panicat, m-a întrebat ce fac, dacă sunt bine”, a spus Adrian Bumbescu la Digi Sport.

„Îi testez cu testerul. Iei sânge, îi pui şi vezi dacă ești negativ sau pozitiv. Nu e un aparat, sunt niște teste. Sângele se duce unde trebuie. Dacă ești pozitiv se oprește undeva, dacă ești negativ se duce spre C și ești scăpat, gata! E omologată, se foloseşte și în spitale”, a afirmat Piţurcă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×